Cum să apreciaţi şansele şi posibilităţile de vânzare a produsului dumneavoastră pe piaţa UE? Ce e de ştiut despre regulile şi procedurile de import în UE? Cum este organizat, în general, sistemul comercial în UE? Cum se calculează valoarea produsului dumneavoastră după importul în UE? Oferim un scurt ghid pentru principalele probleme întâmpinate de un vânzător străin la intrarea pe piaţa europeană. 

Clasificarea mărfurilor

Orice produs comercializat pe piața UE, se încadrează în anumite criterii, în funcție de categorie  în care este clasificat. UE are un Sistem comun de clasificare a mărfurilor care se bazează pe regulamente pentru fiecare categorie de produse, de exemplu:

• Clasificarea produselor din plastic
• Clasificarea textilelor
• Clasificarea calculatoarelor şi a software-ului
• Clasificarea fructelor şi a nucilor comestibile
• Clasificarea încălţămintei
• Clasificarea medicamentelor pe baza de plante
• Clasificarea produselor din piele
• Clasificarea lemnului 

Sistemul de clasificare a mărfurilor în UE are trei componente:

1) Sistem armonizat sau HS – nomenclatura al Organizației Mondiale a Vămilor.

2) Nomenclatura combinată (NC) adoptată în UE, este un sistem de codificare din 8 cifre, compus din nomenclatura HS cu o defalcare în subsecțiuni suplimentare.

3) Tariful vamal unic din UE (TARIC)

Astfel, fiecărui produs în UE i se atribuie un cod tarifar care conţine informaţii despre următoarele:

• tarifele vamale şi alte taxe de import şi export (inclusiv TVA, accize, tarife preferenţiale etc.);
• măsuri de securitate;
• datele statistice privind comerţul exterior;
• procedurile de import şi export şi alte cerinţe (adică o listă a documentelor însoţitoare  necesare pentru vămuire în UE).

Măsuri de securitate

Măsurile de securitate sau comerciale sunt restricții comerciale care pot fi introduse în anumite circumstanțe concrete pentru protecția împotriva importurilor, asigurată și de ratele tarifare. Aceste măsuri includ:

• Acțiuni antidumping – taxe de compensare a concurenței neloiale din partea exportatorilor străini, aplicate numai firmelor care efectuează dumping.
• Taxe compensatorii sunt taxe pentru compensarea subvențiilor de export acordate de guvernul țării exportatoare.
• Măsuri de protecție sunt tarife sau cote pentru a compensa concurența loială cu importurile care aduc daune industriei loiale.

După sosirea pe teritoriul UE (la oricare prim punct vamal), serviciul vamal atribuie tuturor mărfurilor o procedură adecvată sau stabileşte destinaţia:

1. Punerea în liberă circulaţie.

Mărfurile sunt „puse în libera circulaţie”, atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile pentru importul în UE:

• au fost achitate toate taxele vamale, TVA şi accizele relevante;
• au fost prezentate toate autorizaţiile şi certificatele relevante (de exemplu, pentru cote, cerinţe igienice etc.).

2. Procedura de tranzit.

Atunci când mărfurile se deplasează între două autorități vamale diferite ale statelor-membre UE, efectuarea procedurilor vamale oficiale este predată autorităților vamale ale țării beneficiare.

3. Depozitarea într-un depozit vamal.

Mărfurile importate pot fi depozitate în spații de depozitare adecvate, iar plata taxelor, impozitelor și respectarea măsurilor de politică comercială sunt suspendate temporar până la atribuirea mărfurilor unei alte proceduri de către autoritățile vamale.

4.Procesarea pe teritoriul vamal.

Mărfurile pot fi importate pe teritoriul UE fără plata taxelor, impozitelor și fără respectarea măsurilor de politică comercială, pentru a fi procesate sub controlul autorităților vamale și reexportate ulterior în afara UE. Dacă produsul final nu va fi exportat ulterior, acesta va fi supus taxelor și măsurilor corespunzătoare.

5. Import temporar.

Mărfurile pot fi aduse pe teritoriul UE fără plata taxelor de import, dacă astfel de mărfuri sunt destinate reexportării fără nici un fel de modificare. Perioada maximă pentru import temporar este de 2 ani.

6. Import într-o zonă liberă sau depozit.

Zonele libere sunt zone speciale de pe teritoriul vamal al UE în care este permis importul de mărfuri fără taxe vamale, fără plata TVA şi accizelor, fără respectarea măsurilor legate de politici comerciale până când mărfurilor le va fi atribuită o altă procedură aprobată de autorităţile vamale, sau acestea vor fi reexportate. În plus, în cadrul acestei proceduri, mărfurile pot fi supuse unor operaţiuni simple, precum procesarea şi reambalarea.

Atribuirea unuia din regimuri sau a uneia din proceduri descrise mai sus, se face prin intermediul unui Document Administrativ Unic (SAD). Acesta este un document standard  completat electronic de orice importator – rezident al UE. Pentru un exportator este important să cunoască şi să înţeleagă conţinutul SAD, deoarece completarea lui se face pe baza unor documente prezentate de către exportator. Succesul vămuirii mărfurilor depinde de corectitudinea datelor conţinute, de emiterea certificatelor, facturilor, scrisorilor de parcurs şi a tuturor documentelor aferente.

Documente de bază, necesare pentru vămuire:

• Factură fiscală;
• Declaraţie de valoare vamală;
• Scrisori de parcurs;
• Document privind asigurarea mărfurilor;
• Lista de ambalare;
• Document administrativ unic.

În funcţie de categoria mărfurilor, această listă este completată de diferite certificate şi documente justificative. O listă completă a documentelor necesare cu privire la un produs specific, poate fi consultată în baza unică de date TARIC, pe baza unui cod tarifar atribuit categoriei de produse relevante. De exemplu, în cazul importului de produse de origine animală (carne, lapte, ouă şi etc.), mărfurile trebuie să fie însoţite de certificate veterinare şi sanitare. Există cerinţe speciale, de asemenea, pentru produse cosmetice, alte produse alimentare, electronice şi multe altele.

Valoarea vamală a mărfurilor la import.

Mărfurile pot fi puse în liberă circulație în UE numai după plata tuturor taxelor și impozitelor. De regulă, acest lucru se face la punctul de vămuire a mărfurilor. Cele mai multe taxe vamale și TVA sunt exprimate ca procent din valoarea mărfurilor importate. Determinarea valorii vamale se bazează pe valoarea comercială a mărfurilor la momentul intrării lor în UE. Aceasta include:

• valoarea totală de achiziție (prețul produsului de pe factură);
• costul livrării la punctul de intrare a mărfurilor pe teritoriul vamal și costurile aferente (ambalare, etichetare, asigurare etc.)

În unele cazuri, valoarea tranzacției de import al mărfurilor este supusă ajustării, ceea ce înseamnă majorarea sau reducerea acesteia. De exemplu:

• la preț pot fi adăugate comisioane sau taxe de licențiere;
• costurile de transport pe teritoriul UE (de la punctul de intrare până la punctul de destinație pe teritoriul vamal al Comunității), trebuie deduse.

TVA

UE are reguli comune pentru determinarea cotelor de TVA. Însă, fiecare stat membru îşi poate stabili propriile tarife în cadrul unor restricţii generale:

• cota standard trebuie să fie de cel puţin 15%;
• statele-membre pot aplica una sau două cote reduse care să nu fie mai mici de 5% şi să fie aplicate transporturilor specifice de mărfuri;
• pentru unele produse şi servicii cota redusă (cota de bază) este de cel puţin 12%;
• unele state membre au dreptul de a menţine cote reduse 
• sub minimul de 5% (cota super-redusă).

În prezent, în statele membre UE se aplică următoarele cote de TVA (%):

Cerinţe sanitare şi fitosanitare

Mărfurile importate în UE trebuie să îndeplinească cerinţele sanitare şi fitosanitare ale UE pentru a proteja sănătatea oamenilor şi a animalelor.

Principalele cerinţe pot fi împărţite în următoarele grupe:

• siguranța alimentelor și hranei,
• norme veterinare,
• norme fitosanitare;
• sănătate.

Siguranța alimentelor și hranei

Principalul obiectiv al legislației europene privind siguranța alimentelor este de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății publice și a intereselor consumatorilor în ceea ce privește produsele alimentare, la rândul său, normele UE în ceea ce privește hrana de animale vizează protejarea sănătății populației și a animalelor și, într-o anumită măsură, protejarea mediului.

Importul de alimente trebuie să îndeplinească condiții generale, inclusiv:

• principiile și cerințele generale ale legislației alimentare pentru toate etapele producției de alimente /hrană;
• trasabilitate – importatorii de alimente și de hrană trebuie să identifice și să înregistreze furnizorul în țara de origine;
• reguli generale de igienă a alimentelor și cerințe de igienă pentru produsele alimentare de origine animală;
• reguli privind prezența reziduurilor, pesticidelor, medicamentelor veterinare și contaminanţilor pe alimente și în interiorul acestora;
• cerințe speciale referitoare la produsele alimentare și furajere modificate genetic, bioproteinele și produsele alimentare noi;
• reguli speciale referitoare la anumite grupuri de produse alimentare (de exemplu, apă minerală, cacao, produse congelate rapid) și produse destinate anumitor grupuri ale populației (de exemplu, hrană pentru bebeluși și copii);
• cerințe speciale pentru comercializarea și etichetarea materialelor furajere combinate destinate scopurilor alimentare specifice;
• condiții generale privind materialele destinate contactului direct cu alimente;
• mecanismele de control oficiale și verificările pentru asigurarea conformității reglementărilor UE în ceea ce privește produsele alimentare și hrana.

În situaţia apariţiei pe teritoriului unei ţări terţe unei probleme reprezentând, după toate probabilităţile, o ameninţare gravă pentru sănătatea oamenilor sau animalelor, sau mediu, Comisia Europeană poate lua măsuri de protecţie de stabilire a unor condiţii speciale sau de suspendare totală sau parţială a importului de produse din ţara terţă în cauză.

Norme veterinare

Legislația europeană privind animalele și produsele de origine animală vizează protejarea și îmbunătățirea sănătății animalelor (în speciale a animalelor producătoare de produse alimentare). Importul de animale și de produse de origine animală trebuie să respecte anumite standarde de sănătate și obligații internaționale, inclusiv următoarele reguli generale:

• ţara exportatoare trebuie să fie inclusă pe lista ţărilor care au dreptul şi autorizări de a exporta categoria corespunzătoare de bunuri în UE;
• produsele de origine animală pot fi importate în UE numai dacă au fost produse la o întreprindere autorizată a ţării terţe;
• certificatele de sănătate semnate de un funcţionar al unei autorităţi veterinare competente din ţara exportatoare trebuie să însoţească importul de animale şi produsele de origine animală;
• fiecare lot este verificat din punct de vedere al sănătăţii la punctul de control la frontieră (BIP) al unui stat membru UE.

Autorităţile europene pot lua de urgenţă măsuri de protecţie temporare în cazul în care un focar de îmbolnăvire într-o ţară terţă prezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor sau animalelor. Astfel de măsuri pot lua forma unor suspendări de importuri din întreg teritoriu în cauză sau dintr-o parte a acestuia sau a unei adoptări de condiţii speciale cu privire la produsele importate de pe acest teritoriu.

Norme fitosanitare

Atunci când se fac importuri de plante sau produse de origine vegetală (inclusiv fructe, legume și produse forestiere) în UE, este necesară o confirmare a faptului că produsele sunt în conformitate cu legislația fitosanitară a UE. Principalul obiectiv al măsurilor fitosanitare este prevenirea importului și răspândirii organismelor  care dăunează plantelor și produselor de origine vegetală  pe teritoriul UE. În principal, cerințele presupun că:

• anumite organisme specificate sunt interzise pentru importul în UE, cu excepţia unor circumstanţe speciale;
• plantele sau produsele vegetale specificate trebuie să fie însoţite de un certificat fitosanitar.

Trebuie avut în vedere faptul că cerinţele fitosanitare se aplică şi lemnului utilizat pentru ambalare, platformelor de lemn şi produselor nealimentare. Prin urmare, chiar dacă obiectul principal de export sunt, de exemplu, produse din peşte sau jucării, cerinţele fitosanitare trebuie să fie luate în considerare la utilizarea lemnului pentru ambalare şi transportul mărfurilor. Aceste cerinţă nu se aplică  mărfurilor de origine vegetală prelucrate, cum ar fi mobilierul sau obiecte din lemn.

Atunci când sunt importate în UE, plantele şi produsele de origine vegetală trebuie:

• să fie însoţite de un certificat fitosanitar emis de autoritatea competentă a ţării exportatoare;
• să treacă controalele vamale la punctul de intrare în UE;
• să fie importate în UE de către un importator înregistrat oficial într-un stat membru;
• să fie declarate la autorităţile vamale înainte de sosirea la punctul de trecere a frontierei.

Dacă transporturile cu plante sau produse de origine vegetală din ţări terţe pot prezenta un pericol pe teritoriul UE, statele membre sau Comisia Europeană pot lua măsuri de urgenţă temporare.

Materiale de ambalare folosite

Orice materiale de ambalare introduse pe piaţa UE, trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe referitoare la compoziţie şi reciclare. Scopul acestor cerinţe este de a preveni generarea de deşeuri din materiale de ambalare, de a facilita reutilizarea ambalajelor (reciclarea sau alte modalităţi de reutilizare a materialelor de ambalare) şi de a reduce astfel eliminarea definitivă a acestor deşeuri.

În special, ambalajul trebuie:

• să aibă o greutate și un cost minim;
• să conțină o cantitate minimă de substanțe nocive (în special metale grele);
• să prezinte posibilități de reutilizare, recuperare și reciclare;
• să aibă etichete cu specificarea compoziției (pentru simplificarea procedurii de colectare, reutilizare și reciclare).

În practică aceste cerințe adesea joacă un rol imens în procesul de formare a prețurilor unui produs finit. De exemplu, așa numita taxa de mediu pe recipiente din sticlă pentru legume murate  poate depăși cu 50% costul produsului în sine.

Regimuri preferențiale

În aprilie 2014 UE a introdus așa numitul regim preferențial autonom (RPA) în ceea ce privește Ucraina, în cadrul căruia acesteia din urmă i-a fost acordată anularea unilaterală a taxelor vamale pe o serie de mărfuri și în cadrul anumitor cote alocate.

În același timp, în UE operează un regim de acordare a preferințelor în cadrul Sistemului de Preferințe Generalizat (SPG) pentru o serie de țări terțe.

Este important să înţelegem că fiecare produs concret produs în Ucraina, poate intra sub ambele regimuri simultan, de aceea un importator şi un exportator trebuie să decidă care dintre regimuri va fi mai profitabil pentru a importa în UE un produs sau altul. La rândul său, acest lucru implică alegerea unui anumit certificat de origine care se va emite pentru un anume produs. Pentru asta este necesară compararea cotelor de taxă din regimurile aplicate.

De exemplu, taxa de import pentru uleiul de floarea-soarelui  în regim SPG este de 2,9%, pe când  în RPA este de 0%. Prin urmare, pentru acest produs este mai profitabil de obținut un certificat conform formularului EUR1. Totuși, este de reținut că regimul RPA funcționează în cadrul cotelor acordate Ucrainei de către UE și devine nul la atingerea unui volum maxim de cote.

În acelaşi timp, taxa de import pentru plăci ceramice în regim SPG este de 3,5%, iar în RPA este de 5,2%. De aceea, pentru acest produs va fi mai profitabil un certificat emis conform formularului А (Form A).

În cazul în care mărfurile nu se încadrează în niciunul dintre regimurile preferențiale descrise, i se aplică sistemul general de calcul al taxelor de import, adică „o taxă pentru toți» (ERGA OMNES).

Cote

Informaţii privind cotele (volumul total acordat şi situaţia de la momentul actual) pentru diverse bunuri sunt disponibile pe site-ul Comisiei Europene. Este important să înţelegem, că Guvernul Ucrainei nu distribuie cote pentru furnizarea de bunuri în UE. Acţionează principiul: „Cine a venit primul la vamă, cine a înregistrat primul mărfurile în UE, acela livrează mărfurile„.

Operator Economic Autorizat (OEA)

Atunci când se alege un partener în UE, unui contractant străin este important de știut că unele categorii de entități economice pot fi definite ca entități de nădejde din perspectiva desfășurării activităților vamale în UE și care au dreptul la facilități pe teritoriul Uniunii.   

Un titular al certificatului OEA „Simplificarea procedurilor vamale” are dreptul la:

• simplificarea procedurilor vamale;
• un control mai redus cu aplicarea controalelor fizice şi pe baza documentaţiei;
• prioritate la efectuarea controlului vamal;
• posibilitatea de a depune o solicitare pentru efectuarea controlului vamal la o anumită locaţie.

Un titular al certificatului OEA „Securitate şi siguranţă” are dreptul la:

• posibilitatea unei înştiinţări prealabile;
• reducerea volumului de date în declaraţii simplificate;
• un control mai redus cu aplicarea controalelor fizice şi pe baza documentaţiei;
• prioritate la efectuarea controlului vamal;
• posibilitatea de a depune o solicitare pentru efectuarea controlului vamal la o anumită locaţie.

Certificatul AEO (Authorized Economic Operator) înseamnă că o unitate certificată este un partener de încredere şi solvent, funcţionează în conformitate cu anumite standarde de siguranţă şi cu reglementările legale relevante.

Certificare voluntară

În Uniunea Europeană  există două sisteme de certificare – voluntară și obligatorie. Certificarea obligatorie funcționează la nivel național. Certificarea obligatorie reprezintă doar 5%, dacă luăm drept 100% întregul volum de certificare în UE.

Paradoxul confirmării voluntare a conformităţii în UE este „obligativitatea” certificării neobligatorii. Această situaţie aminteşte „regulile bunelor maniere” care în general sunt opţionale, dar sunt obligatorii în înaltă societate. Principala tendinţă  în cadrul certificării voluntare a Uniunii Europene este dezideratul de a unifica activităţile de confirmare voluntară a conformităţii pentru a facilita circulaţia mărfurilor între ţările europene.

Unele tipuri de certificare voluntară:

• Comerţ echitabil (Fair Trade)
• Certificare forestieră independentă (FSC)
• Program pentru aprobarea schemelor de certificare forestieră (PEFC)
• Standard durabil de pescuit stabili şi trasabilitate a produselor de mare (MSC)
• Încredere în textile (ОЕКО-ТЕХ)
• Etichetă ecologică (Euro-Flower)

Codex Alimentarius

Este un set de standarde alimentare internaționale adoptate de Comisia Internațională FAO/OMS pentru implementarea unui codex de standarde și reglementări cu privire la produse alimentare.

Codex Alimentarius elaborează standardele internaționale pentru produse alimentare, manuale și instrucțiuni care reglementează siguranța și calitatea alimentelor care intră pe piața mondială și asigură îndeplinirea condițiilor de „comerţ echitabil”.

Prevederile Codului se referă la: cerințele privind igiena și valoarea nutritivă a produselor alimentare, inclusiv criteriile microbiologice, cerințele pentru aditivii alimentari, urmele de pesticide și medicamente veterinare, contaminanţi, etichetarea și aspectul, precum și privind metodele de prelevare a probelor și de evaluare a riscurilor.

Principalele produse incluse în Codex Alimentarius:

• cereale, leguminoase şi derivaţi, inclusiv proteine vegetale;
• grăsimi, uleiuri şi produse din categorii conexe;
• peşte şi produse din peşte;
• fructe şi legume proaspete;
• fructe şi legume procesate şi congelate;
• sucuri de fructe;
• carne şi produse din carne; supe;
• lapte şi produse lactate;
• zahăr, produse din cacao, ciocolată şi alte produse.

Formatul standardelor include următoarele categorii de informații:

• Domeniul de aplicare – denumirea produsului alimentar și scopul utilizării acestuia;
• Descriere – definirea produselor cărora li se aplică standardul;
• Compoziție obligatorie – informații despre compoziție și caracteristicile distinctive ale produsului;
• Aditivi alimentari – denumirile aditivilor și numărul maxim admis în conținutul produselor alimentare;
• Contaminanți – informații privind conținutul maxim admis de contaminanți care pot fi prezenți în produs;
• Igienă – norme igienice;
• Greutăți și măsuri – dispoziții pentru umplerea containerelor și greutatea uscată a produsului;
• Etichetare – prevederi privind denumirea produsului alimentar și cerințe speciale privind informarea consumatorului;
• Metode de analiză și de prelevare a probelor.